Za Raduja Andriescuja
1.
končno sem se otresel svoje precej stare
morske bolezni v avtomobilu
na zadnjih sedežih navdušeno odobravam
preklinjanje mojih prijateljev njihove tehnično ezoterične komentarje
ne bom se naučil voziti avta
(celo v sanjah se zaletavam v vse drogove) kot
se najverjetneje tudi ne bom naučil igrati nobenega inštrumenta
je pa že minilo kar nekaj časa odkar žensk
ne kličem več teta in ostajam
cool pred utrujenimi uslužbenci in
kislimi prodajalkami
zdaj
se dobro držim
(radu res je da sem izgubil več prijateljev kot kak
stoletnik
toda vedi
da se obratno kot v vzvratnem ogledalu
stvari zdijo bližje kot so v resnici)
2.
odkar sem tudi jaz ozone
friendly prav friendly
resnici na ljubo podpišem vse samo da
bi bil s fanti in dobivam batine
ko se igramo rihtarja tepsti
kasiram frce za ušesi pa bunke po glavi
sem koza za preskakovanje sprejemam indijanski ogenj
in ves srečen vlečem smrklje iz grla
niso te zbudili v ploieştiju in niti ob povratku
nisi ujel ognja v rafinerijah
prvi dan so ti skrili kravato in pas
dobil si ukor
pred četo pionirjev
osramočeno si jedel smrklje in hlače so ti padale
v torbo so ti podtaknili kačo
za spodnje hlače iztisnili zobno pasto
te namazali s kremo za čevlje
ti v juho stresli žlico soli da si se podelal
in te zatožili ti ukradli denar
te pustili samega v gozdu
toda kdo je zadnji dan videl medveda na smetišču
ko so prepevali ob tabornem ognju
kdo se je skril kdo ga je dolge minute gledal
ves navdušen in tresoč se
grem mimo skupine objestnežev na bulvarju copou
brezbrižno kot tip v the vervu
in jih dregnem s komolcem
(resnica je ta da bi rad da bi me vzeli s sabo
na mlatenje na krokanje skupinsko posilstvo)
grem mimo stark in javnih čuvajev
in se počutim whitmanovsko neumnega
v jesenskih popoldnevih ko na bulvarju copou
gorijo kupi listja se stvari
zdijo prav blizu že tisočletja psi zgrbljeni psi
se zlahka odtrgajo drug od drugega
in se potuhnjeno skotalijo v dolino pri univerzi skozi
pasažo ponavljavcev med mizami
od boeme mimo fundacije do železniške postaje
Iz romunščine prevedel Aleš Mustar.
Pentru Radu Andriescu
1.
am scăpat în sfîrşit de mai vechiul meu rău
de maşină
de pe bancheta din spate aprob încîntat
înjurăturile prietenilor mei comentariile lor tehnicezoterice
nu voi învăţa să conduc o maşină
(pînă şi-n vise intru-n toţi stîlpi) cum
la vreun instrument nu cred să învăţ vreodat’ a cînta dar
e ceva vreme de cînd am încetat să le mai spun
femeilor tanti şi-n
faţa obosiţilor funcţionari şi a acrelor vînzătoare
rămîn cool
acum
mă ţin tare
(radule adevărul e că am pierdut mai mulţi prieteni decât un
centenar
dar ştii
invers decît pe oglinzile retrovizoare
lucrurile par mai apropiate decît sunt în realitate)
2.
de ce cînd şi eu sunt ozone
friendly şi chiar friendly la o
adica semnez orice numai să fiu
cu băieţii iau poace la bîza
castane dupace peniciline stau
capră şi mă las cocoşat la lapte
gros bucuros fac cheta la flegmă
nu te-au trezit la ploieşti şi nici la întoarcere
n-ai apucat focurile de la rafinării
în prima zi ţi-au ascuns cravata şi centura
ai primit mustrare
în faţa careului
îţi înghiţeai ruşinat mucii şi-ţi cădeau pantalonii
ţi-au plantat un şarpe în geamantan
ţi-au turnat pastă în chiloţi te-au
pictat cu cremă de ghete ţi-au scăpat
un linguroi de sare în ciorbă te-ai scăpat
pe tine şi te-au pîrît ţi-au furat banii
şi te-au lăsat singur în pădure dar
în ultima zi cine a văzut ursul la
gunoaie în timp ce ei lălăiau lîngă focul
de tabără cine s-a ascuns cine l-a privit
minute în şir fascinat şi cuprins de tremendum
trec printre tîrtanii de pe copou ca
tipul de la the verve nepăsător
agăţîndu-i cu umărul (adevărul
radule că aş vrea să mă ia
cu ei la o ciomăgeală la o bă
ută la un tun la un viol în grup) trec
pe lîngă ţaţe şi gardieni publici şi
mă simt stupid whitmanian
în serile de toamnă cînd ard
grămezile de frunze pe copou lucrurile
chiar par mai apropiate cîini înciotaţi de
milenii se desprind uşor unul de altul alunecă
pe role în vale pe lîngă universitate prin
gangul repetenţilor printre mesele
de la boema peste fundaţie înspre gară
